Articolul 41 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Prevederi generale referitoare la unităţile de schimb valutar

(1) Unităţile de schimb valutar efectuează operaţiuni de schimb valutar în numerar în monedă naţională şi în valută străină, precum şi cu cecuri de călătorie în valută străină (denumite în continuare operaţiuni de schimb valutar în numerar), cu persoane fizice.

(2) Pe teritoriul Republicii Moldova au dreptul de a efectua operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice următoarele categorii de rezidenţi, denumiţi, în sensul prezentei legi, unităţi de schimb valutar:

a) banca licenţiată care efectuează operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul birourilor sale de schimb valutar (denumite în continuare birouri de schimb valutar ale băncii licenţiate) şi/sau prin intermediul aparatelor de schimb valutar;

b) casa de schimb valutar – persoană juridică rezidentă constituită conform legislaţiei Republicii Moldova, avînd ca gen unic de activitate efectuarea pe teritoriul Republicii Moldova a operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin ghişeele casei de schimb valutar/ sucursalei acesteia şi/sau prin intermediul aparatelor de schimb valutar;

c) persoana juridică rezidentă ce prestează servicii hoteliere (denumită în continuare hotel), care efectuează operaţiuni de cumpărare a numerarului în valută străină/cecurilor de călătorie în valută străină de la persoane fizice contra monedei naţionale prin intermediul propriului punct de schimb valutar (denumit în continuare punct de schimb valutar al hotelului) şi/sau prin intermediul aparatelor de schimb valutar.

(2-1) Utilizarea, în operaţiunile de schimb valutar cu persoane fizice, a numerarului în valută străină sub formă de monede metalice rămîne la discreția unității de schimb valutar.

(3) Casa de schimb valutar poate deschide sucursale pe teritoriul Republicii Moldova.

(4) Activitatea unităţii de schimb valutar specificate la alin.(2) lit.a) se desfăşoară în baza licenţei eliberate de Banca Naţională a Moldovei conform Legii nr. 202/2017 privind activitatea băncilor.

(4-1) În sensul prezentei legi, biroul de schimb valutar al băncii licenţiate este ghișeul (ghişeele), deschis (deschise) de către banca licenţiată în sediul central al băncii, în sediul sucursalei sau al oficiului secundar al sucursalei, prin care se efectuează operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice.

(5) Băncile licenţiate sînt obligate să înştiinţeze Banca Naţională a Moldovei cu privire la deschiderea birourilor de schimb valutar, programul de lucru al birourilor respective, precum şi cu privire la instalarea aparatelor de schimb valutar. Modul şi termenele de înştiinţare se stabilesc de Banca Naţională a Moldovei.

(6) Activitatea unităţilor de schimb valutar specificate la alin.(2) lit.b) şi c) se desfăşoară în baza licenţelor pentru activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice eliberate de Banca Naţională a Moldovei conform prevederilor prezentului capitol (denumite în continuare  licenţe/licenţele Băncii Naţionale a Moldovei).

(6-1) Prevederile Legii nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător nu se aplică procesului de licențiere prevăzut de prezenta lege.

(7) Sucursala casei de schimb valutar poate desfăşura activitatea de schimb valutar numai după aprobarea din partea Băncii Naţionale a Moldovei, prin eliberarea de către aceasta, conform prevederilor prezentului capitol, a copiei autorizate de pe licenţa eliberată casei de schimb valutar respective pentru activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice (denumită în continuare copia autorizată de pe licenţă).

(8) Banca Naţională a Moldovei ţine, conform procedurii stabilite de aceasta, registrul unităţilor de schimb valutar care este accesibil publicului.

(9) Modul de efectuare a operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice se stabileşte de Banca Naţională a Moldovei.

(10) Casele de schimb valutar şi hotelurile sînt obligate să respecte cerinţele stabilite pentru obţinerea licenţei/copiei autorizate de pe licenţă pe toată durata activităţii desfășurate în baza licențelor eliberate de Banca Națională a Moldovei.

(11) Prelucrarea datelor cu caracter personal de către unităţile de schimb valutar se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, iar controlul asupra respectării acesteia se efectuează de către organul de control al prelucrărilor de date cu caracter personal.

Art 41 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului