Articolul 38 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Operaţiunile de schimb valutar ale rezidenţilor în străinătate

Efectuarea de către rezidenţi (alţii decît Banca Naţională a Moldovei) a operaţiunilor de schimb valutar în străinătate este supusă autorizării din partea Băncii Naţionale a Moldovei, cu excepţia cazurilor în care acestea sînt efectuate de către:

a) băncile licenţiate;

b) persoanele fizice rezidente aflate temporar în străinătate;

c) persoanele juridice rezidente (altele decît cele specificate la lit.a)) şi persoanele fizice rezidente (altele decît cele specificate la lit.b)) care au conturi deschise în străinătate la bănci nerezidente conform prevederilor prezentei legi şi efectuează operaţiuni de schimb valutar în corespundere cu regimul contului respectiv stabilit conform legislaţiei Republicii Moldova;

d) rezidenţi, alţii decît cei specificaţi la lit. a)–c), în cazul în care suma operaţiunii de schimb valutar nu depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor).

Art 38 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului