Articolul 33 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Declararea valorilor valutare care se introduc în/se scot din Republica Moldova

(1) Persoanele fizice rezidente şi nerezidente sînt obligate să declare în scris valorile valutare organelor vamale ale Republicii Moldova:

a) la introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a numerarului în monedă naţională, precum şi a numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină, dacă suma totală a acestora depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie;

b) la introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a valorilor mobiliare şi a instrumentelor de plată (altele decît cecurile de călătorie în valută străină), dacă suma totală a acestora depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie.

(2) Persoanele fizice rezidente şi nerezidente au dreptul să declare în scris valorile valutare organelor vamale ale Republicii Moldova:

a) la introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a numerarului în monedă naţională, precum şi a numerarului şi cecurilor de călătorie în valută străină, dacă suma totală a acestora nu depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie;

b) la introducerea în/scoaterea din Republica Moldova a valorilor mobiliare şi a instrumentelor de plată (altele decît cecurile de călătorie în valută străină), dacă suma totală a acestora nu depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană/călătorie.

(3) Dacă legislaţia vamală a Republicii Moldova nu prevede facilităţi vamale pentru anumite categorii de persoane, prevederile alin.(1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor fizice reprezentanţi ai persoanelor juridice menţionate la art.30 alin.(1) lit.c) şi d) şi alin.(2).

(4) În cazul introducerii în/scoaterii din Republica Moldova a numerarului în monedă naţională şi în valută străină şi a cecurilor de călătorie în valută străină de către persoana fizică care este concomitent reprezentant al persoanei juridice indicate la art.30 alin.(1) lit.c) sau d) şi alin.(2), prevederile alin.(1) şi (2) din prezentul articol se aplică pentru suma totală a mijloacelor băneşti respective care se introduce/se scoate de către persoana fizică în cauză.

(5) Persoanele juridice menţionate la art.30 alin.(1) lit.a) şi b) sînt obligate să declare în scris organelor vamale ale Republicii Moldova toate valorile valutare care se introduc în/se scot din Republica Moldova.

(6) Modul de declarare a valorilor valutare organelor vamale ale Republicii Moldova se stabileşte de legislaţia vamală a Republicii Moldova.

Art 33 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului