Articolul 62-1 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Cumpărătura de control

(1) Cumpărătura de control este o modalitate de efectuare a controlului pe teren, care are loc până la aducerea la cunoștința unității de schimb valutar a deciziei de inițiere a controlului pe teren și care constă în crearea artificială de către angajații Băncii Naționale a Moldovei, desemnați conform deciziei respective, a situației de cumpărare/vânzare a valutei străine prin exprimarea intenției de efectuare a operațiunii de schimb valutar. Cumpărătura de control poate fi efectuată atât în monedă națională, cât și în valută străină.

(2) După efectuarea cumpărăturii de control, unitatea de schimb valutar (în persoana reprezentantului, a casierului unității de schimb valutar sau a altui împuternicit să acționeze în numele unității de schimb valutar, inclusiv la realizarea operațiunilor de schimb valutar) este informată despre desfășurarea controlului și efectuarea cumpărăturii de control.

(3) Mijloacele bănești, inclusiv valuta străină, utilizate în cadrul operațiunii de schimb valutar de angajații Băncii Naționale a Moldovei care au efectuat cumpărătura de control sunt restituite acestora. Valuta străină sau moneda națională primită în cadrul operațiunii de schimb valutar este restituită unității de schimb valutar.

(4) Drept probe ale faptelor care au avut loc în timpul efectuării cumpărăturii de control pot servi înregistrările audio, foto, video realizate de către angajații Băncii Naționale a Moldovei și/sau, după caz, explicația casierului unității de schimb valutar sau a persoanei împuternicite să acționeze în numele unității de schimb valutar, inclusiv la realizarea operațiunilor de schimb valutar.

(5) Cumpărătura de control se efectuează din contul mijloacelor destinate acestui scop și prevăzute în bugetul Băncii Naționale a Moldovei.

Art 62-1 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului