Articolul 12 din Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova. Garanţii

(1) Garanţiile reprezintă modalităţi şi instrumente prin care se garantează, inclusiv de către terţi, îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale debitorului faţă de creditor şi includ: garanţia bancară, fidejusiunea, avalul, depozitul de garanţie, dreptul de gaj etc.

(2) Garanţiile se clasifică în cele acordate:

a) de către nerezidenţi în favoarea rezidenţilor;

b) de către rezidenţi în favoarea nerezidenţilor.

(3) Acordarea garanţiilor de către rezidenţi în favoarea nerezidenţilor se efectuează cu autorizare din partea Băncii Naţionale a Moldovei în cazul:

a) acordării garanţiei de către rezident (altul decît banca licenţiată) în favoarea nerezidentului la tranzacţia dintre nerezidenţi;

b) acordării garanţiei de către rezident (altul decît banca licenţiată) în favoarea nerezidentului sub formă de depozit de garanţie.

(4) Prevederile alin. (3) nu se aplică în cazul în care suma garanţiei nu depăşeşte 10000 de euro (sau echivalentul lor).

Art 12 Legea Privind reglementarea valutară* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №62 din 21.03.2008

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului