Articolul 106 din Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova. Programul de supraveghere prudențială

(1) Urmărirea respectării de către bănci a cerinţelor de natură prudenţială şi a altor cerinţe, prevăzute de prezenta lege şi de actele normative aplicabile, se realizează de către Banca Naţională a Moldovei pe baza raportărilor transmise de bănci şi prin controale pe teren desfăşurate la sediul băncilor şi al sucursalelor acestora din ţară şi din străinătate.

(2) Banca Națională a Moldovei, cel puțin o dată pe an, adoptă un program de supraveghere prudențială pentru băncile pe care le supraveghează. Programul ia în considerare procesul de verificare și evaluare prevăzut la art. 100. Acesta cuprinde următoarele:

a) o indicare a modului în care Banca Națională a Moldovei intenționează să își îndeplinească atribuțiile și să aloce resursele;

b) o identificare a băncilor care urmează să facă obiectul supravegherii sporite și măsurile adoptate privind o astfel de supraveghere, în conformitate cu alin. (4);

c) un plan pentru controalele pe teren vizînd sediile utilizate de o bancă, inclusiv de sucursalele sale și de filialele stabilite în alt stat, în baza acordurilor de colaborare încheiate de Banca Națională a Moldovei cu autoritatea competentă a respectivului stat.

(3) Programul de supraveghere prudențială include următoarele bănci:

a) băncile în cazul cărora rezultatele simulărilor de criză sau rezultatul procesului de supraveghere și evaluare indică riscuri semnificative pentru soliditatea financiară a acestora sau indică încălcarea dispozițiilor prezentei legi sau actelor normative emise în aplicarea acesteia;

b) băncile care prezintă un risc sistemic pentru sistemul financiar;

c) orice altă bancă pentru care Banca Națională a Moldovei consideră necesar acest lucru.

(4) Atunci cînd se consideră necesar, în conformitate cu art. 100, Banca Națională a Moldovei ia, în special, următoarele măsuri:

a) o creștere a numărului sau a frecvenței controalelor pe teren vizînd banca;

b) o prezență permanentă a reprezentanților Băncii Naționale a Moldovei în cadrul băncii;

c) raportări suplimentare sau mai frecvente din partea băncii;

d) analize suplimentare sau mai frecvente ale planurilor operaționale, strategice sau de afaceri ale băncii;

e) controale tematice de monitorizare a riscurilor specifice cu probabilitate mai mare de materializare.

(5) Verificările și evaluările în cadrul controalelor pe teren și/sau din oficiu se efectuează de către personalul Băncii Naţionale a Moldovei, împuternicit în acest sens, sau de către societățile de audit, sau de experţi numiţi de Banca Națională a Moldovei.

(6) Băncile sînt obligate să permită personalului Băncii Naţionale a Moldovei şi altor persoane împuternicite de aceasta să efectueze verificarea și evaluarea, să le examineze evidenţele, conturile şi operaţiunile şi să furnizeze toate documentele şi informaţiile legate de desfăşurarea activităţii băncii după cum sînt solicitate de către acestea.

Art 106 Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 06.10.2017, versiune în vigoare din 06.10.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului