Articolul 40 din Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova. Organul de conducere

(1) În sensul prezentei legi, organul de conducere al unei bănci este reprezentat de consiliul și executivul acesteia.

(2) Consiliul băncii este format dintr-un număr impar de membri persoane fizice, dar nu mai puţin de trei. Membrii consiliului sînt aleşi de adunarea generală a acţionarilor băncii pentru un termen de pînă la 4 ani. Membrii consiliului pot fi realeși pentru un nou termen.

(3) Organul executiv este format din cel puțin 3 membri persoane fizice, numiți de către consiliul băncii pe un termen stabilit de statutul băncii. Membrii organului executiv pot fi realeși pentru un nou termen.

(4) Atribuțiile consiliului şi organului executiv se stabilesc în statutul băncii și reglementările interne ale acesteia, cu respectarea prevederilor prezentei legi și ale actelor normative ale Băncii Naționale a Moldovei emise în aplicarea acesteia, și nu pot fi delegate altor persoane.

(5) Membrii consiliului şi ai organului executiv sînt responsabili de conformarea băncii cu legislația în vigoare și de îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de prezenta lege și de actele normative emise în aplicarea acesteia, conform atribuțiilor încredințate potrivit alin. (4).

Art 40 Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 06.10.2017, versiune în vigoare din 06.10.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului