Articolul 60 din Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova. Fondurile proprii și nivelul minim al acestora pentru acoperirea riscurilor

(1) În scopul asigurării stabilității şi siguranței activității desfășurate şi/sau îndeplinirii obligațiilor asumate, fiecare bancă trebuie să mențină un nivel adecvat al fondurilor sale proprii potrivit alin. (4), dar nu mai mic de nivelul stabilit de Banca Naţională a Moldovei conform art. 9 alin. (1). Fondurile proprii ale unei bănci nu pot scădea sub nivelul capitalului inițial stabilit de Banca Naţională a Moldovei prin actele normative emise în aplicarea prezentei legi pentru emiterea licenţei.

(2) Cerințele și categoriile de fonduri proprii, elementele care intră în calculul fondurilor proprii, condiţiile şi limitele în care acestea pot fi luate în considerare şi situațiile în care pot fi depășite aceste limite, filtrele prudențiale, deducerile din elementele de fonduri proprii, reducerile din nivelurile de fonduri proprii şi orice alte cerințe de determinare a acestora sînt stabilite prin actele normative emise în aplicarea prezentei legi, atît pe bază individuală, cît şi pe bază consolidată, în situații obișnuite și, după caz, în cele de urgență.

(3) Orice referire la noțiunea de fonduri proprii cuprinsă în prezenta lege, în actele normative sau în alte acte emise în aplicarea legii se consideră a fi făcută la conceptul de fonduri proprii stabilit prin actele normative emise în acest sens.

(4) Fără a aduce atingere dispozițiilor capitolului 1 titlul II şi atribuțiilor Băncii Naţionale a Moldovei prevăzute la art. 5, băncile trebuie să dispună, în măsura şi condiţiile prevăzute prin actele normative emise în aplicarea prezentei legi, de un nivel al fondurilor proprii, care să se situeze în permanenţă cel puţin la nivelul cerinţelor de fonduri proprii stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, a riscului de diminuare a valorii creanței, riscului de credit al contrapărţii, riscului de poziție, riscului de decontare/livrare, riscului valutar, riscului de marfă, riscului de ajustare a evaluării creditului şi riscului operațional.

(5) Băncile trebuie să se conformeze în permanenţă cu nivelurile minime ale indicatorilor de adecvare a fondurilor proprii calculaţi ca raport între categoriile de fonduri proprii şi valoarea totală a expunerii la risc, astfel cum sînt acestea stabilite în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(6) Metodologiile de determinare a valorii expunerii la fiecare risc, precum şi a valorii totale a expunerii la risc, se stabilesc în actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei.

(7) Prevederile alin. (1)–(6) nu împiedică băncile să dețină fonduri proprii și elemente ale acestora care depășesc cerințele prevăzute de prezenta lege și actele normative emise în aplicarea acesteia sau să aplice măsuri mai stricte decît cele prevăzute de prezenta lege și de actele normative ale Băncii Naționale a Moldovei.

Art 60 Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 06.10.2017, versiune în vigoare din 06.10.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului