Articolul 63 din Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova. Amortizoarele de capital

(1) Băncile trebuie să dispună de fonduri proprii care să acopere amortizoarele de capital impuse de Banca Națională a Moldovei. Cerințele de menținere a amortizoarelor de capital trebuie să fie îndeplinite de către băncile cu elemente ale fondurilor proprii stabilite de Banca Națională a Moldovei. Amortizoarele de capital trebuie să fie menținute suplimentar la cerințele minime de fonduri proprii prevăzute de Banca Națională a Moldovei conform art. 60 și 139.

(2) În sensul alin. (1), băncile trebuie să dispună de fonduri proprii pentru amortizorul de conservare a capitalului, amortizorul anticiclic de capital specific băncii, amortizorul aferent societății de importanță sistemică și amortizorul de risc sistemic, în măsura și în condițiile prevăzute de actele normative emise de Banca Națională a Moldovei în aplicarea prezentei legi.

(3) Băncile nu pot să utilizeze fondurile proprii menținute pentru a îndeplini cerințele prevăzute la alin. (1) și (2) în scopul conformării cu oricare alte cerințe prevăzute în prezenta lege sau impuse de Banca Națională a Moldovei în temeiul prezentei legi.

(4) În situaţia în care banca nu deţine un nivel suficient al fondurilor proprii care să permită conformarea cu cerinţele de acoperire a amortizoarelor de capital menţionate la alin. (2), aceasta este supusă unor măsuri de conservare a capitalului. Banca Națională a Moldovei stabilește prin actele sale normative măsurile de conservare a capitalului, care includ, fără a se limita la acestea, impunerea restricțiilor și, prin urmare, necesitatea obținerii aprobării prealabile din partea Băncii Naționale a Moldovei privind distribuirile și obligația de a prezenta spre aprobare un plan de conservare a capitalului.

(5) Dacă Banca Naţională a Moldovei nu aprobă planul de conservare a capitalului, aceasta impune cel puțin una dintre următoarele măsuri:

a) solicită băncii majorarea fondurilor proprii pînă la anumite niveluri, urmînd un calendar precis;

b) își exercită competențele prevăzute la art. 139 alin. (1) și (2) pentru a impune restricții privind distribuirile mai stricte decît cele prevăzute conform alin. (4).

(6) În situaţia în care banca deţine un nivel suficient al fondurilor proprii care să permită conformarea cu cerinţele de acoperire a amortizoarelor de capital menţionate la alin. (2), acesteia i se interzice să efectueze distribuirile determinate de Banca Națională a Moldovei conform alin. (4), în condițiile în care respectivele distribuiri ar conduce la diminuarea fondurilor proprii pînă la un nivel la care cerințele de acoperire a amortizoarelor nu mai sînt îndeplinite.

(7) În aplicarea prezentului articol, Banca Națională a Moldovei întreprinde următoarele, fără a se limita la acestea: stabilește modalitatea de calcul al amortizoarelor de capital, identifică băncile care sînt societăți de importanță sistemică și băncile cărora li se aplică amortizorul de risc sistemic, stabilește ratele aplicabile la calcularea amortizoarelor de capital, poate recunoaște ratele amortizoarelor de capital stabilite de autoritățile din alte state și, după caz, aplică măsuri de conservare a capitalului.

Art 63 Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 06.10.2017, versiune în vigoare din 06.10.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului