Articolul 148 din Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova. Dispoziţii tranzitorii

(1) Licențele pentru desfășurarea activității băncilor, eliberate anterior în temeiul Legii instituțiilor financiare nr. 550/1995, își păstrează valabilitatea pînă la obținerea noilor licențe, în condițiile stabilite la alin. (2) lit. a) din prezentul articol.

(2) În termen de 5 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

a) băncile care dețin licența Băncii Naționale a Moldovei pentru desfășurarea activităților financiare, eliberată în temeiul Legii instituțiilor financiare nr. 550/1995, vor obține noile licențe și copiile autorizate de pe licențe pentru sucursale. Băncile vor prezenta Băncii Naţionale a Moldovei originalul licenţelor pentru desfășurarea activităţilor financiare. Banca Naţională a Moldovei va reperfecta licenţele noi la data prezentării originalului licenţelor deţinute, iar copiile autorizate de pe licenţă – în termen de 3 zile de la data prezentării copiilor autorizate de pe licenţă;

b) băncile vor identifica persoanele care dețin funcții-cheie conform art. 43 și vor prezenta seturile de documente necesare pentru aprobare sau notificare;

c) băncile vor decide și vor crea comitetele specializate ale consiliului băncii conform art. 44;

d) băncile îşi vor aduce statutele în conformitate cu prevederile prezentei legi;

e) băncile își vor reperfecta regulamentele filialelor elaborate conform Legii instituțiilor financiare nr. 550/1995 în actele corespunzătoare aferente sucursalelor conform prezentei legi;

f) Banca Națională a Moldovei va elabora și va aproba actele sale normative de aplicare a prezentei legi, cu specificarea termenelor și condițiilor de aplicare a acestora de către bănci și sucursalele băncilor din alte state înființate pe teritoriul Republicii Moldova.

(3) Pentru reperfectarea licenţelor în scop de desfăşurare a activităţilor permise băncilor şi a copiilor autorizate de pe licenţă conform alin. (2) lit. a) din prezentul articol, precum și pentru înregistrarea modificărilor şi completărilor în statutele băncilor și în regulamentele sucursalelor, în legătură cu ajustarea acestora la prevederile prezentei legi, nu se percepe plată.

(4) Orice referire sau trimitere, în actele normative existente, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la termenul de „instituţie financiară” se va considera ca referire şi/sau trimitere la termenul de „bancă” prevăzut la art. 3 din prezenta lege.

(5) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, prevederile capitolelor I, II, III, III-1, IV, V, VI, VII și art. 37-9 din Legea instituţiilor financiare nr. 550/1995 se abrogă.

Art 148 Legea Privind activitatea băncilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 06.10.2017, versiune în vigoare din 06.10.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului