Articolul 1 Сodul vamal în Republica Moldova. Domeniul de aplicare a legislației vamale

(1) Prezentul cod stabilește principiile juridice, economice și organizatorice ale activității vamale, normele și procedurile generale aplicabile mărfurilor introduse pe sau scoase de pe teritoriul vamal și este orientat spre apărarea suveranității și securității economice a Republicii Moldova.

(2) Legislația vamală este constituită din prezentul cod, din Legea nr. 172/2014 privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, precum și din alte acte normative și acorduri internaționale în domeniul vamal la care Republica Moldova este parte.

(3) Normele Codului vamal, inclusiv cele prin care se reglementează activitatea de întreprinzător, sunt dezvoltate în Regulamentul privind punerea în aplicare a Codului vamal.

(4) Activitatea vamală se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare la data la care Serviciul Vamal a acceptat declarația vamală și alte documente, cu excepția cazurilor prevăzute de legislație. În cazul trecerii ilegale de mărfuri, inclusiv de mijloace de transport, peste frontiera vamală, se aplică legislația vamală în vigoare la momentul trecerii de facto a acestor bunuri peste frontiera vamală.

(5) Anumite dispoziții ale legislației vamale se pot aplica și în afara teritoriului vamal, în cadrul reglementărilor specifice sau al acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte.

(6) Apărarea drepturilor și intereselor debitorilor se face pe cale judiciară sau pe alte căi prevăzute de prezentul cod și de alte acte normative. Toate îndoielile apărute la aplicarea legislației vamale se vor interpreta în favoarea persoanei.

(7) Dacă acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte stabilesc alte norme decât cele prevăzute de prezentul cod și de alte acte normative în domeniul vamal ale Republicii Moldova, prioritate au acordurile internaționale.

Art 1 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului