Articolul 406 Сodul vamal în Republica Moldova. Audierea și citarea persoanei

(1) Agentul constatator care efectuează actele de procedură sau cel care adoptă decizia asupra cazului de contravenție vamală este în drept să audieze persoanele fizice, persoanele cu funcții de răspundere.

(2) Persoana care urmează a fi audiată este obligată să se prezinte la citare și să dea explicații în esența cazului.

(3) Referitor la audierea persoanelor menționate la alin. (1) se întocmește un proces-verbal.

(4) Persoana care urmează a fi audiată în cazul contravenției vamale este citată în conformitate cu prevederile Codului contravențional.

(41) Prin derogare de la prevederile Codului contravențional, în caz de nerecepționare de către persoană a citațiilor, agentul constatator are dreptul să emită o citație publică prin intermediul Monitorului Oficial al Republicii Moldova, cu indicarea locului și timpului cercetării cazului de contravenție vamală.

(5) Cazul de contravenție vamală poate fi examinat în absența persoanei în privința căreia a fost pornit procesul contravențional, a avocatului sau a reprezentantului acesteia dacă:

a) există date despre notificarea la timp a persoanei în privința căreia a fost pornit procesul contravențional despre locul și timpul cercetării cazului, iar de la ea nu a parvenit niciun demers referitor la amânarea cercetării;

b) există dovezi că, la momentul cercetării cazului, persoana în privința căreia a fost pornit procesul contravențional nu se află în țară;

c) persoana în privința căreia a fost pornit procesul contravențional nu este identificată;

d) contravenția vamală a fost comisă la expedierea de bunuri prin poșta internațională.

Art 406 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului