Articolul 19 Сodul vamal în Republica Moldova. Excepții la exercitarea dreptului la replică

Prin derogare de la prevederile art. 15 alin. (8), solicitantului nu i se oferă posibilitatea să prezinte dreptul la replică în următoarele cazuri:

a) solicitarea se referă la o decizie menționată la art. 32 alin. (1);

b) solicitantului i se refuză de a beneficia de un contingent tarifar, atunci când este atinsă limita prevăzută a volumului contingentelor tarifare, în conformitate cu art. 53 alin. (5);

c) natura sau nivelul unei amenințări pentru securitatea și siguranța Republicii Moldova și a persoanelor stabilite pe teritoriul vamal, pentru sănătatea persoanelor, a animalelor sau a plantelor, pentru mediu sau pentru consumatori impune acest lucru;

d) cererea este adresată repetat pentru o situație care anterior a făcut obiectul unei decizii nefavorabile și nu conține argumente ori informații noi;

e) dacă se aduce atingere anchetelor inițiate în scopul combaterii fraudei;

f) Serviciul Vamal informează persoana care a depus notificarea sumară de intrare că mărfurile nu trebuie să fie încărcate, în cazul traficului maritim containerizat și în cazul traficului aerian;

g) solicitantul urmează a fi scos de la evidență;

h) decizia urmărește asigurarea punerii în aplicare a unei decizii în cazul căreia a fost respectat dreptul la replică;

i) - abrogată;

j) cererea pentru emiterea unei decizii nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 16.

Art 19 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului