Articolul 323 Сodul vamal în Republica Moldova. Regimul de destinație finală

(1) Regimul de destinație finală permite punerea în liberă circulație a mărfurilor cu scutire sau reducere de drepturi de import datorită utilizării lor specifice.

(2) În situația în care mărfurile sunt într-un stadiu de producție care ar permite din punct de vedere economic numai destinația finală prevăzută, autoritățile vamale pot stabili în cadrul autorizației condițiile în care se consideră că mărfurile au fost utilizate în scopurile prevăzute pentru aplicarea scutirii sau a reducerii de taxe.

(21) În situația în care mărfurile se pretează la utilizări repetate și autoritățile vamale consideră acest lucru adecvat pentru evitarea abuzurilor, supravegherea vamală continuă pentru o perioadă care nu depășește 3 ani de la data primei utilizări a acestora în scopurile prevăzute pentru aplicarea scutirii sau a reducerii de taxe.

(3) Supravegherea vamală exercitată în cadrul regimului de destinație finală se încheie în oricare dintre următoarele cazuri:

a) mărfurile au fost utilizate în scopul prevăzut în cererea de scutire sau de reducere de drepturi de import;

b) mărfurile au fost scoase de pe teritoriul vamal, au fost distruse sau abandonate în favoarea statului;

c) mărfurile au fost utilizate în alte scopuri decât cele prevăzute în cererea de scutire sau de reducere de drepturi de import și drepturile de import datorate au fost plătite.

(4) În cazul în care este necesară rata de randament, art. 325 se aplică regimului de destinație finală.

(5) Deșeurile și resturile care rezultă în urma prelucrării sau transformării mărfurilor conform destinației finale prevăzute, precum și pierderile cauzate de factori naturali sunt considerate mărfuri cu destinație finală prevăzută.

(6) Deșeurile și resturile care rezultă în urma distrugerii mărfurilor plasate sub regimul de destinație finală sunt considerate a fi plasate sub regimul de antrepozitare vamală.

Art 323 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului