Articolul 341 Сodul vamal în Republica Moldova. Managementul riscurilor și controale vamale

(1) Serviciul Vamal poate efectua orice control vamal pe care îl consideră necesar. Controalele vamale pot consta, în special, în examinarea mărfurilor, prelevarea de probe, verificarea corectitudinii și a caracterului complet ale informațiilor furnizate într-o declarație sau o notificare, precum și a existenței, autenticității, corectitudinii și valabilității documentelor, în examinarea contabilității operatorilor economici și a altor evidențe, controlul mijloacelor de transport, inspectarea bagajelor și a altor mărfuri transportate de către persoane sau aflate asupra acestora și în efectuarea de anchete oficiale sau alte acțiuni similare. Astfel de controale pot fi efectuate în zonele de control vamal, la sediul sau spațiile deținătorului mărfurilor sau ale reprezentantului său, ale oricărei persoane implicate, direct sau indirect, cu titlu profesional, în aceste operațiuni sau ale oricărei persoane care dispune de documentele și datele respective din motive profesionale.

(2) Controlul vamal, altul decât cel aleatoriu, se bazează în principal pe analiza de risc, efectuată inclusiv prin utilizarea tehnicilor de prelucrare electronică a datelor, cu scopul de a identifica și a evalua riscurile în anumite domenii de control și de a elabora contramăsurile necesare.

(3) Controlul bazat pe analiza de risc se efectuează fără a aduce atingere altor controale efectuate în conformitate cu alin. (1) din prezentul articol sau cu alte prevederi stabilite de legislație.

(4) Serviciul Vamal recurge la managementul riscurilor pentru a identifica diferitele niveluri de risc asociate mărfurilor, inclusiv mijloacelor de transport, și persoanelor supuse controlului vamal sau supravegherii vamale, precum și pentru a stabili dacă acestea vor fi supuse unor controale vamale specifice și, în caz afirmativ, locul în care se vor efectua aceste controale.

(5) Managementul riscurilor include activități precum colectarea de date și informații, identificarea, analiza și evaluarea riscurilor, stabilirea și luarea măsurilor necesare, precum și monitorizarea și revizuirea periodică a acestor procese și a rezultatelor obținute.

(6) Serviciul Vamal face schimb de informații privind riscurile și rezultatele analizei de risc cu autoritățile vamale ale țărilor străine în următoarele situații:

a) estimează că riscurile respective sunt semnificative și impun un control vamal, iar rezultatele controlului indică faptul că evenimentul care generează riscurile s-a produs; sau

b) rezultatele controlului nu indică faptul că evenimentul care generează riscurile s-a produs, dar Serviciul Vamal consideră că probabilitatea producerii lui este mare.

(7) În procesul de management al riscurilor și de stabilire a măsurilor de control se ține cont de următoarele elemente:

a) nivelul de risc;

b) urgența necesității de aplicare a controalelor;

c) impactul probabil asupra fluxurilor comerciale, asupra bugetului de stat și asupra resurselor pentru control.

(8) Domeniile de control pot acoperi anumite regimuri vamale, tipuri de mărfuri, rute de trafic, moduri de transport sau anumite personae care fac obiectul unor niveluri ridicate de analiză de risc și de controale vamale într-o anumită perioadă, fără a aduce atingere altor controale efectuate în mod obișnuit de Serviciul Vamal.

Art 341 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului