Articolul 37 Сodul vamal în Republica Moldova. Simplificări și facilități

(1) Serviciul Vamal, pe baza recunoașterii statutului de AEOC și cu condiția ca cerințele privind un anumit tip de simplificare prevăzut în legislația vamală să fie îndeplinite, autorizează operatorul să beneficieze de această simplificare. Serviciul Vamal nu reexaminează criteriile care au fost deja examinate cu ocazia acordării statutului de AEO.

(2) AEO beneficiază de un tratament favorabil față de alți operatori economici în ceea ce privește controalele vamale, în funcție de tipul de autorizație acordată, fiind supus unui număr mai mic de controale fizice și documentare în raport cu alți operatori economici. Serviciul Vamal poate decide altfel dacă există o amenințare excepțională sau dacă obligațiile respective de control sunt prevăzute de legislație.

(3) Dacă mărfurile declarate de un AEO au fost selectate pentru control fizic sau documentar, controalele respective se realizează cu prioritate. La cererea AEO, controalele pot fi efectuate într-un alt loc decât locul în care mărfurile trebuie să fie prezentate la vamă.

(4) Dacă un AEOS a depus o notificare sumară de intrare sau, în cazurile stabilite de legislație, o declarație vamală ori o declarație de depozitare temporară, postul vamal de intrare menționat la art. 140, în cazul în care lotul a fost selecționat pentru un control fizic, notifică respectivul AEOS în acest sens. Notificarea respectivă se efectuează înainte de sosirea mărfurilor pe teritoriul vamal. Această notificare trebuie să fie pusă și la dispoziția transportatorului, dacă acesta este diferit de AEOS menționat, cu condiția ca transportatorul să fie un AEOS și să fie conectat la sistemele electronice în ceea ce privește declarațiile menționate.

(5) În cazul în care un AEO depune o declarație de depozitare temporară sau o declarație vamală în conformitate cu art. 170, postul vamal competent pentru a primi respectiva declarație de depozitare temporară sau declarație vamală notifică AEO dacă lotul a fost selecționat pentru un control vamal. Notificarea respectivă se efectuează înainte de prezentarea mărfurilor la vamă.

(6) Notificările menționate la alin. (4) și (5) nu se efectuează atunci când ele pot compromite controalele care urmează a fi efectuate sau rezultatele acestora și atunci când nu se referă la controalele vamale în care decizia de control se ia pe baza declarației de depozitare temporară sau a declarației vamale după prezentarea mărfurilor.

(7) În cazul în care un AEOS depune în nume propriu o notificare sumară de ieșire, sub forma unei declarații vamale sau a unei declarații de reexport, nu sunt necesare alte date decât cele menționate în declarația respectivă. În cazul în care un AEOS depune în numele altei persoane care este de asemenea AEOS o notificare sumară de ieșire, sub forma unei declarații vamale sau a unei declarații de reexport, nu sunt necesare alte date decât cele menționate în declarația respectivă.

(8) Serviciul Vamal acordă simplificări și facilități care decurg din statutul de AEO persoanelor stabilite în țări sau pe teritorii din afara Republicii Moldova, care îndeplinesc condițiile și respectă obligațiile definite în legislația relevantă a țărilor sau a teritoriilor respective în măsura în care aceste condiții și obligații sunt recunoscute de Republica Moldova ca fiind echivalente celor impuse AEO stabiliți pe teritoriul vamal al Republicii Moldova. Această acordare de simplificări și facilități se bazează pe principiul reciprocității, cu excepția unei decizii contrare a Republicii Moldova, și se sprijină pe un acord internațional la care Republica Moldova este parte sau pe legislația în domeniul politicii comerciale.

Art 37 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului