(1) Datoria vamală se notifică debitorului, în forma prevăzută, în locul unde a apărut sau se consideră că a apărut datoria vamală conform art. 97.
(2) Notificarea menționată la alin. (1) nu se efectuează în oricare dintre următoarele cazuri:
a) în așteptarea determinării definitive a cuantumului drepturilor de import sau de export a fost impusă o măsură provizorie de politică comercială care ia forma unei taxe;
b) cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit este superior celui determinat pe baza unei decizii luate conform art. 32;
c) decizia inițială de a nu notifica datoria vamală sau de a o notifica cu un cuantum al drepturilor de import sau de export inferior cuantumului drepturilor de import sau de export de plătit a fost luată pe baza dispozițiilor cu caracter general invalidate ulterior prin hotărârea unei instanțe judecătorești;
d) termenul de prescripție a expirat.
(3) Serviciul Vamal poate renunța la notificarea unei datorii vamale în următoarele cazuri:
a) datoria vamală apare prin nerespectare, în temeiul art. 89 sau 92, și cuantumul drepturilor de import sau de export în cauză este mai mic de 100 de lei;
b) datoria vamală notificată inițial a fost cu un cuantum al drepturilor de import sau de export mai mic decât cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit, cu condiția ca diferența dintre cuantumurile respective să fie mai mică de 100 de lei.
Limita de 100 de lei menționată la lit. a) și b) se aplică pentru fiecare acțiune de recuperare.
(4) În cazul în care cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit este egal cu cuantumul menționat în declarația vamală, acordarea de către Serviciul Vamal a liberului de vamă pentru mărfuri este echivalentă cu notificarea debitorului privind datoria vamală.
(5) În cazul în care cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit nu este egal cu suma înscrisă în declarația vamală, Serviciul Vamal notifică debitorul cu privire la datoriile vamale, atunci când acesta este în măsură să determine cuantumul drepturilor de import sau de export de plătit, și ia o decizie asupra acestora.
(6) Decizia de regularizare este un document, după un model stabilit, care servește drept dovadă a apariției, a modificării și/sau a anulării datoriei vamale, a rambursării sau a remiterii cuantumului drepturilor de import sau de export plătite ori percepute în plus și a măsurilor de politică comercială și care este executoriu din momentul notificării debitorului. Decizia de regularizare prevede, după caz, majorările de întârziere care ar putea apărea. Debitorul semnează decizia de regularizare chiar și în caz de dezacord.
(7) Declaraţia vamală şi decizia de regularizare sunt titluri executorii ce se onorează de către garant fără accept, poprire şi validare, la simpla solicitare a Serviciului Vamal. În cazul în care garantul nu dă curs solicitării Serviciului Vamal în cel mai scurt termen posibil, acesta din urmă este în drept să nu accepte pe viitor instrumentele de plată sau de garantare emise de acest garant.
(8) - abrogat.
(9) În cazul în care notificarea datoriei vamale ar prejudicia cursul anchetelor penale, Serviciul Vamal poate amâna notificarea până în momentul în care aceasta nu mai prejudiciază cursul anchetei penale.
Art 109 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021
Structura actului