Articolul 25 Сodul vamal în Republica Moldova. Suspendarea unei decizii

(1) Serviciul Vamal suspendă decizia în cazul în care:

a) consideră că pot exista motive pentru anularea, revocarea sau modificarea deciziei, dar nu dispune încă de toate informațiile necesare pentru a decide cu privire la anularea, revocarea sau modificarea acesteia;

b) consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru luarea unei decizii sau că titularul deciziei nu se conformează obligațiilor care îi revin prin respectiva decizie și este oportun să i se acorde titularului deciziei timpul necesar pentru a adopta măsuri prin care să asigure îndeplinirea condițiilor sau respectarea obligațiilor;

c) titularul deciziei solicită respectiva suspendare, deoarece se află temporar în imposibilitatea de a îndeplini condițiile prevăzute în decizie sau de a se conforma obligațiilor care îi revin prin această decizie.

(2) În cazurile menționate la alin. (1) lit. b) și c), titularul deciziei informează Serviciul Vamal cu privire la măsurile pe care le va întreprinde pentru a asigura îndeplinirea condițiilor sau respectarea obligațiilor, precum și cu privire la perioada necesară pentru a lua respectivele măsuri.

Art 25 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului