Articolul 116 Сodul vamal în Republica Moldova. Suspendarea termenului de plată în cazul datoriilor vamale care au apărut prin nerespectare și există mai mulți debitori

1) Serviciul Vamal suspendă termenul de plată pentru persoana menționată la art. 89 alin. (3) lit. a) în ceea ce privește cuantumul drepturilor de import corespunzător unei datorii vamale atunci când o datorie vamală apare prin nerespectare, astfel cum se prevede la art. 89, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiții:

a) cel puțin un alt debitor a fost identificat în conformitate cu art. 89 alin. (3) lit. b) sau c);

b) cuantumul drepturilor de import în cauză a fost notificat debitorului menționat la lit. a) din prezentul alineat, în conformitate cu art. 109;

c) persoana menționată la art. 89 alin. (3) lit. a) nu este considerată debitor în conformitate cu art. 89 alin. (3) lit. b) sau c) și acesteia nu i se poate atribui o fraudă sau neglijență evidentă.

(2) Acordarea suspendării este condiționată de constituirea de către persoana care beneficiază de aceasta a unei garanții pentru cuantumul drepturilor de import în cauză, cu excepția cazului când există o garanție care să acopere întregul cuantum al drepturilor de import sau de export în cauză și garantul nu a fost eliberat de obligațiile sale.

(3) Durata suspendării se limitează la un an. Cu toate acestea, acest termen poate fi prelungit de către Serviciul Vamal din motive justificate.

Art 116 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului