Articolul 237 Сodul vamal în Republica Moldova. Acordarea scutirii pentru piesele de schimb și uneltele destinate întreținerii, controlului, calibrării sau reparării instrumentelor ori aparatelor științifice

Scutirea de drepturi de import menționată la art. 236 alin. (1) se aplică:

a) pieselor de schimb, componentelor sau accesoriilor pentru instrumentele ori aparatele științifice, importate în același timp cu instrumentele sau aparatele științifice în cauză;

b) pieselor de schimb, componentelor sau accesoriilor pentru instrumentele ori aparatele științifice, importate ulterior, cu condiția ca acestea să fie recunoscute ca destinate instrumentelor ori aparatelor care au fost admise anterior cu scutire de drepturi de import și care, la momentul solicitării scutirii de drepturile de import pentru piesele de schimb, componentele sau accesoriile specifice, prezintă un caracter științific sau care ar fi susceptibile să beneficieze de scutire la momentul în care aceasta a fost solicitată pentru piesele de schimb, componentele sau accesoriile specifice;

c) uneltelor destinate întreținerii, controlului, calibrării sau reparării instrumentelor ori aparatelor științifice, care sunt importate în același timp cu aceste instrumente sau aparate;

d) uneltelor destinate întreținerii, controlului, calibrării sau reparării instrumentelor ori aparatelor științifice, importate ulterior, cu condiția ca acestea să fie recunoscute ca destinate instrumentelor ori aparatelor care au fost admise anterior cu scutire de drepturile de import pentru unelte și care, la momentul solicitării scutirii de drepturile de import pentru unelte, prezintă un caracter științific sau care ar fi susceptibile să beneficieze de scutire la momentul la care aceasta a fost solicitată pentru unelte.

Art 237 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului