Articolul 357 Сodul vamal în Republica Moldova. Controlul corporal

(1) Controlul corporal, ca formă excepțională de control vamal, poate fi efectuat dacă există destule temeiuri pentru a presupune că persoana care trece frontiera vamală sau care se află în zona de tranzit din aeroportul/portul internațional are legătură directă sau indirectă cu mărfurile, vehiculele sau încăperile care constituie obiectul controlului, inclusiv cel efectuat de către echipa mobilă, are asupra sa și nu le prezintă mărfuri ce constituie obiectul contravențiilor sau infracțiunilor.

(2) Până la efectuarea controlului corporal, călătorul este înștiințat despre decizia privind efectuarea controlului corporal, i se explică drepturile și obligațiile pe care le are și i se propune să prezinte el însuși obiectele tăinuite.

(3) Controlul corporal este efectuat de un funcționar vamal de sexul persoanei supuse controlului corporal, în prezența a doi martori asistenți de același sex cu primii, precum și, la necesitate, de un lucrător medical. Controlul corporal se efectuează într-o încăpere izolată, în condiții corespunzătoare normelor sanitaro-igienice. Accesul în aceste încăperi al persoanelor care nu participă la efectuarea controlului corporal și filmarea/fotografierea controlului sunt interzise.

(4) Efectuarea controlului corporal se documentează prin întocmirea procesului-verbal respectiv.

Art 357 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului