Articolul 291 Сodul vamal în Republica Moldova. Tranzitul extern

(1) Regimul de tranzit extern permite transportul pe teritoriul vamal al mărfurilor străine de la un punct la altul al teritoriului vamal fără ca acestea să fie supuse:

a) drepturilor de import;

b) altor taxe prevăzute de lege;

c) măsurilor de politică comercială, în măsura în care acestea nu interzic introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal sau scoaterea lor din acesta.

(2) În anumite cazuri, mărfurile autohtone pot fi plasate sub regim de tranzit extern.

(3) Transportul menționat la alin. (1) se desfășoară în unul dintre următoarele moduri:

1) în conformitate cu regimul de tranzit prevăzut de prezentul cod;

2) în conformitate cu Convenția TIR (Geneva, 1975), cu condiția ca circulația:

a) să fi început sau să se termine în afara teritoriului vamal;

b) să fie efectuată de la un punct la altul al teritoriului vamal cu traversarea unei țări străine;

3) în conformitate cu Convenţia de la Istanbul (Istanbul, 1990), atunci când are loc un tranzit;

4) prin poștă, conform statutului Uniunii Poștale Universale, în cazul în care mărfurile sunt transportate de titularii drepturilor și obligațiilor care decurg din acest statut;

5) în conformitate cu acordurile internaționale la care Republica Moldova este parte.

Art 291 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului