Articolul 193 Сodul vamal în Republica Moldova. Măsurile de politică comercială

(1) În cazul în care produsele prelucrate obținute în cadrul perfecționării active sunt puse în liberă circulație, iar calcularea cuantumului drepturilor de import se face în conformitate cu art. 96 alin. (4), măsurile de politică comercială care urmează să fie aplicate sunt cele aplicate la punerea în liberă circulație a mărfurilor care au fost plasate în regim de perfecționare activă.

(2) Alin. (1) nu se aplică în cazul deșeurilor și al resturilor.

(3) În cazul în care produsele prelucrate obținute în cadrul perfecționării active sunt puse în liberă circulație, iar calcularea cuantumului drepturilor de import se face în conformitate cu art. 95 alin. (1), măsurile de politică comercială aplicabile respectivelor mărfuri se aplică numai dacă mărfurile care au fost plasate în perfecționare activă fac obiectul unor astfel de măsuri.

(4) În cazul în care legislația prevede măsuri de politică comercială la punerea în liberă circulație, aceste măsuri nu se aplică produselor prelucrate puse în liberă circulație în urma perfecționării pasive în oricare din următoarele cazuri:

a) produsele prelucrate își păstrează originea din Republica Moldova în sensul art. 59;

b) perfecționarea pasivă implică repararea, inclusiv sistemul de schimb standard menționat la art. 331;

c) perfecționarea pasivă este urmată de operațiuni de prelucrare complementară în conformitate cu art. 328.

Art 193 Сodul vamal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №95 din 24.08.2021

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului