Articolul 129 din Legea insolvabilităţii în Republica Moldova. Vînzarea întreprinderii (afacerii) debitorului

(1) În cadrul procedurii de insolvabilitate, al procedurii falimentului sau al procedurii de restructurare, întreprinderea (afacerea) debitorului (denumită în continuare întreprindere) poate fi înstrăinată ca un complex patrimonial unic doar cu acordul expres al adunării creditorilor.

(2) Vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic poate avea loc doar după satisfacerea drepturilor de separare a bunurilor din masa debitoare sau cu acordul titularilor acestor drepturi. Separarea se efectuează în conformitate cu art. 48.

(3) În cadrul vînzării întreprinderii se înstrăinează toate tipurile de bunuri destinate activităţii de întreprinzător, inclusiv terenurile, clădirile şi alte construcţii, utilajele, materiile prime, producţia, lucrările şi serviciile (denumirea de firmă, mărcile comerciale şi mărcile de serviciu înregistrate, alte mijloace de individualizare a întreprinderii şi a producţiei acesteia, licențe, autorizații și orice alte acte permisive), alte active şi drepturi exclusive care aparţin debitorului, cu excepţia drepturilor şi a obligaţiilor intransmisibile, precum şi creanţele creditorilor faţă de debitor incluse în tabelul definitiv, dacă legea nu stabileşte altfel.

(4) În cazul în care titularii dreptului de separare a bunurilor din masa debitoare au acceptat, conform alin. (2), vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic pînă la satisfacerea drepturilor lor de separare, cumpărătorul devine succesor al obligaţiilor de satisfacere a acestor drepturi.

(5) În cazul vînzării întreprinderii, toate contractele de muncă valabile la momentul vînzării îşi păstrează valabilitatea, iar cumpărătorul devine succesor al drepturilor şi al obligaţiilor patronului.

(6) Vînzarea întreprinderii are loc prin licitaţie sau concurs, dacă adunarea creditorilor nu stabileşte altfel.

(7) În cazul în care vînzarea întreprinderii are loc prin concurs, condiţiile concursului se aprobă de adunarea creditorilor.

(8) Administratorul insolvabilităţii/lichidatorul publică aviz privind vînzarea întreprinderii debitorului prin licitaţie sau concurs, conform prevederilor art. 6. Avizul va cuprinde:

a) informaţii despre întreprindere şi patrimoniul ei, despre modalitatea în care se poate lua cunoştinţă de ele;

b) termenul de prezentare a cererilor de cumpărare a întreprinderii, care nu poate fi mai mic de 15 zile şi mai mare de 60 de zile de la data publicării avizului;

c) data, ora şi forma licitaţiei;

d) modalitatea de înregistrare a participanților la licitaţie sau la concurs;

e) preţul iniţial (minim) de vînzare a întreprinderii, stabilit de comitetul creditorilor sau de adunarea creditorilor;

f) suma de participare, termenul şi modul depunerii ei;

g) criteriile (condiţiile) de stabilire a cîştigătorului licitaţiei sau al concursului;

h) modul de consemnare a rezultatului licitaţiei sau al concursului;

i) menţiuni despre organizatorul vînzării.

(9) Licitaţia sau concursul nu are loc în cazul în care, în termenul indicat în aviz, este depusă o singură cerere de participare. În acest caz, adunarea creditorilor poate decide vînzarea întreprinderii fără ţinerea unei noi licitaţii sau a unui nou concurs.

(10) Cîștigătorul licitaţiei şi organizatorul vînzării semnează în ziua licitaţiei un proces-verbal cu valoare de contract. În termen de 20 de zile din data licitaţiei, administratorul insolvabilităţii/lichidatorul încheie cu cîştigătorul licitaţiei contract de vînzare-cumpărare a întreprinderii.

(11) Cîştigătorul concursului şi organizatorul vînzării semnează în ziua concursului un proces-verbal în care se consemnează rezultatele vînzării şi obligaţiile părţilor în perioada de pînă la semnarea contractului, inclusiv obligaţia părţilor de a încheia contract de vînzare-cumpărare a întreprinderii în cel mult 20 de zile din data concursului.

(12) Contractul de vînzare-cumpărare a întreprinderii în calitate de complex patrimonial unic urmează să fie confirmat de instanța de insolvabilitate şi înregistrat la organul înregistrării de stat. Cheltuielile aferente autentificării notariale şi înregistrării contractului le suportă cumpărătorul.

(13) Acontul de participare la licitaţie sau la concurs a cîştigătorului se include în preţul de cumpărare al întreprinderii, iar în cazul în care acesta refuză să semneze procesul-verbal ori să încheie contract de vînzare-cumpărare a întreprinderii, acontul se include în masa debitoare după achitarea cheltuielilor de organizare a licitaţiei sau a concursului.

(14) Suma obţinută din vînzarea întreprinderii ca un complex patrimonial unic constituie masa debitoare şi se distribuie în conformitate cu prezenta lege.

(15) Dacă suma obţinută din vînzarea întreprinderii dă posibilitatea satisfacerii tuturor creanţelor, la propunerea administratorului insolvabilităţii/ lichidatorului procedura de insolvabilitate încetează în temeiul unei hotărîri a instanței de insolvabilitate.

Art 129 Legea insolvabilităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №149 din 29.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului