Articolul 144 din Legea insolvabilităţii în Republica Moldova. Creanţele contestate

(1) Debitorul şi creditorii pot să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi la drepturile de preferinţă neadmise sau trecute integral sau parţial de administratorul insolvabilităţii/lichidator în tabelul definitiv.

(2) Contestațiile se depun la instanța de insolvabilitate în termenul prevăzut la art. 143 alin. (6). Contestațiile înaintate după acest termen se declară tardive și se restituie fără a fi examinate.

(3) Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţiile în şedinţă de validare sau în cadrul unei alte şedinţe speciale, cu citarea contestatorului, a creditorului care deţine creanţa contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului insolvabilităţii/lichidatorului şi a oricărei alte părţi interesate, după caz.

(4) Dacă la examinarea contestaţiei se constată existenţa unui litigiu de drept, instanţa de insolvabilitate admite contestaţia printr-o încheiere motivată, care poate fi atacată cu recurs de către creditorul a cărui creanţă nu a fost validată. În acest caz, creanţa se radiază din tabel, iar creditorul a cărui creanţă nu a fost validată este în drept să intenteze proces separat de confirmare a creanţei sau de preluare a procesului pendinte. Creanţele faţă de care au fost admise contestaţiile se iau în calcul la elaborarea planului de distribuire intermediară prin rezervarea lor din masa debitoare, în condiţiile stabilite la art. 152.

(5) Pînă la judecarea irevocabilă a contestaţiei, instanţa de insolvabilitate va putea declara, prin încheiere motivată, creanţa ca fiind admisă parţial sau integral cu statut provizoriu la masa credală, cu dreptul de a participa şi de a vota la adunarea creditorilor, de a înainta şi a retrage candidatura administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, dar fără dreptul de a participa la distribuirile de sume şi de a se realiza împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor acestuia. Admiterea ulterioară a contestaţiei şi/sau radierea creanţei trecute în tabel cu titlu provizoriu nu pot servi temei legal pentru anularea hotărîrilor adoptate de adunarea creditorilor cu participarea acesteia sau pentru revocarea candidaturii administra-torului insolvabilităţii/lichidatorului.

(6) Dacă o creanţă este contestată de unul dintre creditori, creditorul a cărui creanţă se contestă poate aduce dovezi şi îşi poate exercita alte drepturi pentru a contracara contestaţiile. Dacă creanţa este întemeiată pe un titlu executoriu sau pe o hotărîre judecătorească, sau pe o hotărîre arbitrală definitivă, sarcina probei contrare aparţine contestatarilor.

(7) Instanţa de insolvabilitate acordă creditorului a cărui creanţă este contestată sau contestatarului un extras, autentificat de instanţă, din tabelul creanţelor.

(8) Din data expirării termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la alin. (2) și până la încetarea procesului, administratorul/lichidatorul sau orice parte interesată, în cazul descoperirii unui fals sau a unei erori esențiale care a determinat admiterea creanței, precum și în cazul descoperirii unor circumstanțe esențiale necunoscute până atunci, poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe în tabelul creanțelor. Contestația se depune în termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască situația ce determină promovarea contestației. Odată cu depunerea contestației, administratorul/lichidatorul poate cere instanței de insolvabilitate să suspende dreptul de vot al creditorului, în partea creanței contestate, până la soluționarea contestației. Dacă admite contestația, instanța de insolvabilitate poate obliga la plata despăgubirilor creditorul care a înaintat cu rea-credință cererea de admitere a creanței.

(9) Instanţa de insolvabilitate soluţionează contestaţia prin încheiere care poate fi contestată cu recurs. Încheierea irevocabilă prin care contestaţia este admisă sau respinsă cu validarea creanţei este executorie pentru administratorul insolvabilităţii/lichidator şi pentru toţi creditorii. Încheierea constituie temei pentru rectificarea tabelului definitiv al creanţelor sau a tabelului definitiv consolidat fără a se convoca şedinţă specială de validare.

Art 144 Legea insolvabilităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №149 din 29.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului