Articolul 210 din Legea insolvabilităţii în Republica Moldova. Efectele încetării procedurii de restructurare

(1) După ce hotărîrea de confirmare a planului procedurii de restructurare devine definitivă şi irevocabilă, debitorul reintră în dreptul de administrare a masei debitoare în conformitate cu planul confirmat, sub supravegherea sau sub conducerea administratorului insolvabilităţii, pînă cînd instanţa de insolvabilitate va dispune motivat fie încheierea procedurii de restructurare şi luarea tuturor măsurilor pentru reinserţia debitorului în activitatea economică, fie încetarea realizării planului şi trecerea la faliment.

(2) Pe parcursul realizării planului procedurii de restructurare, debitorul va fi condus de administratorul insolvabilităţii sau de reprezentantul debitorului sub supravegherea administratorului insolvabilităţii. Acţionarii, membrii şi asociaţii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activităţii ori în administrarea masei debitoare, cu excepţia şi în limitele cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege şi în planul procedurii de restructurare.

(3) La supravegherea debitorului, administratorul insolvabilităţii îşi va exercita atribuţiile în conformitate cu art. 211 şi 212.

(4) Administratorul insolvabilităţii poate continua procesele pendinte referitor la examinarea contestărilor depuse în cadrul procesului de insolvabilitate dacă acest aspect este prevăzut în planul procedurii de restructurare. Cheltuielile de judecată vor fi suportate de către debitor, dacă planul nu specifică altfel.

Art 210 Legea insolvabilităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №149 din 29.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului