Articolul 27 din Legea insolvabilităţii în Republica Moldova. Executarea măsurilor de asigurare

(1) După desemnare, administratorul provizoriu întocmeşte şi prezintă instanţei de insolvabilitate, în termenul stabilit de aceasta, care nu va putea depăşi 45 de zile lucrătoare de la desemnarea sa, un raport cu privire la executarea măsurilor de asigurare, prin care să propună fie intentarea procedurii de insolvabilitate, fie intentarea procedurii simplificate a falimentului, ori prin care să constate solvabilitatea debitorului și încetarea procesului. În funcţie de circumstanţele cauzei pe motive temeinice, instanţa poate prelungi termenul prevăzut cu cel mult 15 zile lucrătoare.

(2) - abrogat.

(3) Debitorul are obligaţia de a transmite administratorului provizoriu, în cel mult 3 zile lucrătoare de la cerere, informaţiile solicitate de acesta, apreciate ca fiind necesare, cu privire la activitatea şi la patrimoniul său, precum şi documentele activităţii economice şi documentele de evidenţă contabilă care vor fi reţinute de administratorul provizoriu spre documentare.

(4) În cazul în care informaţiile şi documentele prevăzute la alin. (3 nu sînt prezentate de către membrii organelor de conducere ale debitorului, aceştia vor fi traşi la răspundere patrimonială subsidiară şi/sau penală, sau contravenţională, în modul stabilit de lege, iar administratorul provizoriu desemnat va reconstitui, în măsura posibilităţilor, informaţiile şi/sau documentele, cheltuielile urmînd a fi încasate din contul persoanelor culpabile.

(6) În cazul înlăturării debitorului de la administrarea întreprinderii, administratorul provizoriu este obligat să vîndă bunurile perisabile sau bunurile supuse deprecierii iminente şi să depună la bancă în contul debitorului sumele realizate din aceste vînzări, informînd instanța de insolvabilitate și debitorul.

(7) În perioada de observaţie a debitorului nu se afectează dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa dacă, la data admiterii cererii introductive spre examinare, condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sînt îndeplinite.

Art 27 Legea insolvabilităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №149 din 29.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului