Articolul 134 din Legea insolvabilităţii în Republica Moldova. Hotărîrea de intentare a procedurii simplificate a falimentului

(1) Procedura simplificată a falimentului prevăzută în prezenta lege se aplică debitorilor aflaţi în stare de insolvabilitate care se încadrează în una din următoarele categorii:

a) întreprinzători individuali şi gospodării ţărăneşti (de fermier), titulari ai patentei de întreprinzător;

b) persoane juridice care nu deţin niciun bun în patrimoniul lor ori ale căror bunuri sînt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile procesului şi niciun creditor sau terţ nu se oferă să avanseze ori să garanteze sumele corespunzătoare;

c) societăţi comerciale şi necomerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;

d) debitori care nu sînt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de restructurare prevăzută în prezenta lege.

(2) Dacă debitorul se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la alin. (1), instanţa de insolvabilitate, odată cu intentarea procedurii de insolvabi-litate, poate să dispună iniţierea procedurii simplificate a falimentului şi dizolvarea debitorului. Totodată, prin hotărîrea de inițiere a procedurii simplificate a falimentului, instanţa de insolvabilitate va dispune:

a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

b) desemnarea lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate de prezenta lege;

c) predarea în cel mult 5 zile lucrătoare a gestiunii patrimoniului de la debitorul/administratorul provizoriu către lichidator împreună cu documentele de constituire a societăţii; cu procesele-verbale ale adunărilor generale ale asociaţilor (membrilor, acţionarilor, creditorilor); cu certificatul înregistrării de stat al întreprinderii; cu documentele ce confirmă drepturile societăţii asupra patrimoniului ei; cu registrele societăţii; cu avizele, actele auditorului şi ale organelor administrării fiscale; cu documentele interne, documentele contabile ale debitorului, precum şi cu tabelul preliminar al creanţelor, întocmit de administratorul provizoriu sau cu o listă întocmită de debitor ce va cuprinde numele şi adresele creditorilor şi creanţele acestora de la data intrării în faliment, indicîndu-se cele născute după deschiderea procedurii;

d) notificarea intentării procedurii de insolvabilitate şi intrării debitorului în procedura falimentului, care va cuprinde:

– termenul-limită, pentru creditori, de înregistrare a cererii de validare a creanţelor pentru întocmirea tabelului definitiv, care va fi de cel mult 45 de zile de la data intrării în procedura simplificată a falimentului, precum şi un apel special, adresat creditorilor garantaţi, de a preciza neîntîrziat bunurile asupra cărora deţin un drept de preferinţă;

– termenul de verificare a creanţelor de către lichidator, de întocmire şi de comunicare a tabelului lor definitiv, care nu va depăşi 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la înaintarea creanţelor;

– data, ora şi locul şedinţei de validare a creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la liniuța a doua.

(3) Prin hotărîrea de deschidere a procedurii, instanţa de insolvabilitate obligă lichidatorul să efectueze notificările prevăzute la art. 35 alin. (2) şi (4) şi să prezinte, în termen de 15 zile lucrătoare de la data consolidării tabelului definitiv, instanţei de insolvabilitate spre aprobare un proiect al bilanţului de lichidare .

(4) Odată cu intentarea procedurii simplificate a falimentului, instanţa de insolvabilitate poate institui, după caz, un comitet al creditorilor în modul prevăzut la art. 60.

(5) După intrarea în procedura simplificată a falimentului, dispoziţiile capitolelor II–III se vor aplica, dacă este necesar, în modul corespunzător.

(6) Hotărîrea de intentare a procedurii simplificate de faliment devine executorie din momentul pronunţării, dar poate fi contestată cu apel. Dispozitivul hotărîrii se publică în termen de 10 zile din data adoptării, conform art. 7. În acest caz, prevederile art. 35 alin. (2) şi (3) se aplică în modul corespunzător.

Art 134 Legea insolvabilităţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №149 din 29.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului