Articolul 103 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Răspunderea pentru neîndeplinirea normei de transbordare a mărfurilor

(1) În cazul neîndeplinirii normei de transbordare a mărfurilor transportate în trafic mixt direct feroviar-pe apă, căile ferate şi porturile poartă răspundere patrimonială în conformitate cu art.125 (pentru neîndeplinirea cererii primite privind transportul mărfurilor).

(2) Căile ferate şi porturile sînt scutite de răspunderea patrimonială pentru nerespectarea normelor de transbordare a mărfurilor în caz de:

a) apariţie a circumstanţelor de forţă majoră: acţiuni militare, blocadă, epidemii şi/sau a altor circumstanţe, care împiedică transbordarea mărfurilor şi în cursul derulării cărora sînt interzise operaţiunile de încărcare-descărcare a mărfurilor, precum şi în cazul unor avarii produse în organizaţiile de transport;

b) sistare sau limitare a transporturilor de mărfuri în condiţiile legii;

c) depăşire a normei de transbordare în prima jumătate a lunii şi subîncărcare în a doua jumătate a lunii sau executare incompletă a normei de transbordare în prima jumătate a lunii şi completare a subîncărcării în a doua jumătate a lunii.

(3) Pe durata aflării vagoanelor şi containerelor în port pentru încărcarea, descărcarea sau transbordarea mărfurilor şi în staţiile de cale ferată din cauza imposibilităţii tragerii vagoanelor la încărcare, descărcare sau transbordare din motive imputabile portului, de la acesta se percepe plata pentru utilizarea vagoanelor şi containerelor în conformitate cu Regulamentul tarifar.

(4) Pentru staţionarea neproductivă supranormativă a navelor din motiv că vagoanele nu sînt trase, calea ferată poartă răspundere patrimonială conform art.136.

Art 103 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului