Articolul 20 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Relaţiile de muncă în transportul feroviar

(1) Relaţiile de muncă, inclusiv cele legate de garanţiile şi indemnizaţiile acordate salariaţilor întreprinderilor şi instituţiilor de transport feroviar, sînt reglementate de prezentul cod, de legislaţia în vigoare a muncii, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(2) Regimul de lucru şi odihnă, condiţiile de muncă ale anumitor categorii de salariaţi din transportul feroviar care prestează activităţi ce ţin nemijlocit de circulaţia trenurilor se stabilesc în regulamentul de ramură aprobat conform legislaţiei în vigoare.

(3) Persoanele angajate în funcţii legate nemijlocit de circulaţia trenurilor sînt supuse selectării profesionale, trebuie să aibă pregătirea respectivă şi sănătatea, necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Nomenclatorul acestor funcţii este aprobat de administraţia căii ferate. Salariaţii în cauză, precum şi persoanele care lucrează în condiţii nocive şi grele, sînt supuşi, în modul stabilit, examenelor şi controalelor medicale obligatorii.

(4) Salariaţii întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de transport feroviar beneficiază anual de dreptul la o călătorie gratuită cu transportul feroviar.

(5) Persoanelor nevoite să îşi schimbe locul de muncă din cauza unui accident de muncă, evoluţiei unei boli profesionale sau celor pensionate din cauza dizabilităţii ca urmare a accidentului de muncă, a unei boli profesionale sau altei vătămări a sănătăţii, de care acestea nu sînt culpabile, li se menţine dreptul la o călătorie gratuită cu transportul feroviar şi la alte înlesniri, stabilite de legislaţia în vigoare pentru lucrătorii din transportul feroviar din contul mijloacelor întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor respective.

(6) La îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, salariaţilor subdiviziunilor de pază paramilitară ale căii ferate le este garantată protecţia juridică şi socială prevăzută de legislaţia în vigoare pentru colaboratorii organelor afacerilor interne şi ai Ministerului Apărării.

(7) La îndeplinirea obligaţiilor de serviciu pe teritoriul altor state, condiţiile de muncă şi de salarizare, măsurile de asigurare a securităţii personale, garanţiile de protecţie juridică şi socială a colaboratorilor subdiviziunilor de pază paramilitară, precum şi garanţiile şi compensaţiile acordate salariaţilor întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de transport feroviar, care prestează munci cu caracter ambulant, se stabilesc de hotărîrile Guvernului şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Art 20 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului