Articolul 160 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Termenul de examinare a reclamaţiei

(1) Calea ferată este obligată să examineze reclamaţia ce i s-a înaintat şi să înştiinţeze în scris reclamantul despre rezultatele examinării ei în termen de 30 de zile de la data primirii ei.

(2) În cazul satisfacerii parţiale sau respingerii de către calea ferată a reclamaţiei ce i s-a înaintat, în înştiinţarea privind rezultatele examinării ei trebuie să se indice temeiul deciziei căii ferate, cu referinţă la articolul respectiv din prezentul cod. În aceste cazuri, documentele depuse împreună cu reclamaţia se restituie reclamantului.

(3) Dacă, la examinarea reclamaţiei, s-a stabilit că marfa şi mesageriile, la cererea expeditorului de mărfuri sau a destinatarului iniţial al mărfurilor, sînt readresate sau eliberate altui destinatar al mărfurilor, reclamaţia se returnează reclamantului, indicîndu-se unde, cînd şi cui anume i-au fost eliberate mărfurile şi mesageriile, precum şi organizaţia la a cărei cerere a fost efectuată readresarea sau eliberarea mărfurilor şi mesageriilor, în scopul decontării nemijlocite cu destinatarul real al mărfurilor sau cu organizaţia la a cărei cerere a fost efectuată readresarea sau eliberarea mărfurilor şi mesageriilor.

Art 160 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului