Articolul 161 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Acţiunile intentate căii ferate

(1) Acţiunile referitoare la transportul de mărfuri, bagaje şi mesagerii pot fi intentate căii ferate în caz de satisfacere parţială sau respingere a reclamaţiei de către calea ferată ori de neprimire de la aceasta a răspunsului în termen de 30 de zile de la data înregistrării reclamaţiei.

(2) Acţiunile menţionate la alin.(1) se intentează în instanţa judecătorească competentă, în a cărei rază îşi are sediul administraţia căii ferate împotriva căreia a fost sau putea fi înaintată reclamaţia, în termen de un an de la data producerii evenimentului ce a servit drept temei pentru înaintarea reclamaţiei.

(3) Acţiunile referitoare la transportul de călători, bagaje şi mesagerii pot fi intentate numai după expirarea termenelor stabilite la art.159 sau pînă la expirarea acestor termene în cazul în care calea ferată a dat răspuns la această reclamaţie.

(4) La examinarea acţiunilor intentate căii ferate, documentele cu privire la cauzele neasigurării integrităţii mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor aparţinînd persoanelor juridice şi fizice (actele comerciale, actele de formă generală, alte acte), întocmite de calea ferată în mod unilateral, se examinează de instanţa judecătorească împreună cu alte documente ce confirmă circumstanţele ce pot servi drept temei pentru răspunderea patrimonială a căii ferate, a expeditorului de mărfuri sau a destinatarului mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor, persoanelor juridice şi fizice.

Art 161 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului