Articolul 72 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Venitul obţinut din comercializarea mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor

(1) Venitul obţinut de calea ferată din comercializarea mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor, după reţinerea plăţilor cuvenite căii ferate şi cheltuielilor de comercializare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.119 şi 132, urmează a fi transferat destinatarului mărfurilor indicat în documentele de transport în cazul achitării de către acesta a costului mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor, iar în celelalte cazuri – expeditorului de mărfuri.

(2) Dacă suma prevăzută la alin.(1) nu poate fi virată destinatarului mărfurilor sau expeditorului de mărfuri, după expirarea termenului de prescripţie, această sumă este transferată la bugetul de stat.

(3) Suma obţinută de calea ferată din comercializarea mărfurilor, bagajelor şi mesageriilor asupra cărora lipsesc documente de transport se transferă pe contul de depozit al căii ferate în vederea recuperării sumelor achitate de ea pentru mărfurile, bagajele şi mesageriile care nu au ajuns la destinaţie. În cazul nereclamării de către expeditorul de mărfuri sau destinatarul mărfurilor a sumei respective, după expirarea termenului de prescripţie, ea urmează a fi transferată la bugetul de stat.

Art 72 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului