Articolul 32 Codul transportului feroviar în Republica Moldova. Staţiile de cale ferată

(1) Staţiile de cale ferată execută operaţiuni de recepţionare, încărcare, descărcare şi eliberare a mărfurilor în expediţii de vagoane şi expediţii în partide mici, în containere, precum şi operaţiuni de transport al călătorilor, bagajelor şi mesageriilor. Ele pot fi deschise pentru executarea tuturor sau anumitor operaţiuni.

(2) Calea ferată execută transportul de călători, mărfuri, bagaje şi mesagerii dintre toate staţiile de cale ferată deschise pentru executarea operaţiunilor respective.

(3) Deschiderea sau închiderea staţiilor de cale ferată pentru executarea tuturor sau anumitor operaţiuni se efectuează de către organul de specialitate al administraţiei publice centrale la propunerea căii ferate, coordonată cu autoritatea administraţiei publice locale, informaţia respectivă fiind publicată ulterior în culegerea "Regulamente de transport şi tarife în transportul feroviar".

(4) Pentru perfectarea documentelor de transport, prestarea altor servicii şi perceperea taxelor de transport şi servicii în staţiile de cale ferată, se organizează birouri de mărfuri, case de bagaje şi bilete, alte subdiviziuni ale căii ferate, destinate deservirii călătorilor, expeditorilor de mărfuri şi destinatarilor mărfurilor.

Art 32 Codul transportului feroviar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №309 din 17.07.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului