Articolul 111 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Rezilierea contractului de depozitare

(1) Contractul de depozitare poate fi reziliat în următoarele situaţii:

a) la solicitarea uneia dintre părţi şi numai după informarea Comisiei Naţionale asupra deciziei de reziliere a contractului de depozitare cu cel puţin 60 de zile înainte ca decizia să producă efect;

b) în urma retragerii licenţei de către Comisia Naţională conform prevederilor prezentei legi şi/sau retragerii licenţei de către Banca Naţională a Moldovei.

(2) Depozitarul este obligat să publice în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi într-un ziar de difuzare naţională decizia de reziliere a contractului de depozitare în termen de 7 zile de la data informării Comisiei Naţionale.

(3) În termen de 5 zile de la data rezilierii contractului cu OPCVM deservit, depozitarul transmite depozitarului succesor toată evidenţa privind patrimoniul OPCVM, precum şi documentele ce confirmă deţinerea acestuia.

(4) Societatea de administrare fiduciară a investiţiilor sau compania investiţională care se autoadministrează poate schimba depozitarul doar după primirea avizului pozitiv al Comisiei Naţionale.

Art 111 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului