Articolul 139 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Dispoziţii generale

(1) Comisia Naţională este în drept să exercite atribuţiile sale de reglementare, de supraveghere şi control în raport cu orice participant la piaţa de capital, inclusiv cu persoanele licenţiate sau autorizate conform prevederilor prezentei legi, cu emitenţii ale căror valori mobiliare au făcut obiectul unei oferte publice şi cu deţinătorii de instrumente financiare, în cazul în care Comisia Naţională consideră că:

a) exercitarea atribuţiilor este necesară pentru protecţia investitorilor;

b) participantul nu este apt să desfăşoare activităţi de investiţii de un anumit tip;

c) sînt încălcate prevederile prezentei legi sau ale actelor normative ale Comisiei Naţionale.

(2) – abrogat.

(3) Deciziile Comisiei Naționale pot fi contestate în conformitate cu prevederile Codului administrativ și ale Legii nr. 192/1998 privind Comisia Națională a Pieței Financiare.

Art 139 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului