Articolul 92 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Compania investiţională

(1) Compania investiţională se constituie ca societate pe acţiuni în conformitate cu Legea nr. 1134-XIII din 2 aprilie 1997 privind societăţile pe acţiuni, cu includerea obligatorie în denumire a cuvintelor „companie investițională”.

(2) Compania investiţională emite, conform prevederilor prezentei legi şi ale Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, acţiuni nominative plătite integral cu mijloace băneşti la momentul subscrierii.

(3) O companie investiţională poate fi administrată de o societate de administrare fiduciară a investiţiilor, licenţiată în conformitate cu prevederile prezentei legi, sau de un consiliu de administraţie, în conformitate cu actele de constituire.

(4) Nivelul capitalului propriu al unei companii investiţionale se stabileşte şi se calculează în conformitate cu reglementările Comisiei Naţionale.

(5) Companiile investiţionale care se autoadministrează respectă corespunzător prevederile prezentei legi aplicabile societăţilor de administrare fiduciară a investiţiilor, precum şi condiţiile stabilite prin reglementările Comisiei Naţionale.

(6) Companiile investiţionale solicită, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării acţiunilor în condiţiile legii, admiterea acţiunilor proprii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată din Republica Moldova.

(7) Acţiunile unei companii investiţionale se răscumpără în orice moment, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 89 alin. (11)–(15).

(8) Prin derogare de la prevederile prezentei legi şi ale Legii nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni, modificările survenite ca urmare a emisiunilor si a răscumpărărilor de acţiuni din timpul fiecărui exerciţiu financiar se înregistrează, o dată pe an, în maximum 30 de zile de la data desfăşurării adunării generale anuale a acţionarilor.

(9) Dizolvarea companiei investiţionale are loc în conformitate cu Legea nr.1134/1997 privind societăţile pe acţiuni şi cu actele normative ale Comisiei Naţionale.

Art 92 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului