Articolul 97 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Subscrierea unităţilor de fond ale fondului de investiţii

(1) Investitorul acceptă regulile fondului prin încheierea cu societatea de administrare fiduciară a investiţiilor a unui contract în forma prevăzută de legislaţia civilă şi de regulile fondului, în scris sau în format electronic, cu aplicarea semnăturii digitale în conformitate cu legislaţia privind documentul electronic şi semnătura digitală.

(2) Contractul include cel puţin următoarele elemente:

a) pentru persoane fizice – numele şi prenumele, numărul personal de identificare (IDNP), domiciliul;

b) pentru persoane juridice – denumirea, sediul şi numărul de înregistrare de stat (IDNO);

c) declaraţia investitorului că a luat cunoştinţă de prospectul de emisiune şi de regulile fondului şi a primit prospectul simplificat;

d) denumirea fondului;

e) denumirea şi sediul societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor;

f) acordul investitorului de aderare la contractul de societate civilă al fondului şi la contractul de administrare fiduciară a activelor fondului.

(3) Preţul de plasare se stabileşte în baza valorii activelor nete ale fondului, divizată la numărul de unităţi de fond aflate în circulaţie, certificată de către depozitar şi valabilă pentru ziua în care se efectuează cumpărarea.

(4) Investitorul achită contravaloarea unităţii de fond subscrise în baza unui ordin de plată într-un cont special al fondului deschis în bancă – depozitarul fondului. Suma plăţii se converteşte într-un număr de unităţi de fond potrivit valorii de achiziţie a unei unităţi în ziua executării plăţii.

(5) Depozitarul eliberează investitorului extrasul din registru ce confirmă numărul respectiv de unităţi în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care plata a fost executată pe contul special al fondului.

Art 97 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului