Articolul 90 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Eliberarea avizului prealabil la constituirea OPCVM

(1) OPCVM pot fi constituite în baza avizului prealabil, eliberat de Comisia Naţională, în conformitate cu prezenta lege şi cu reglementările emise întru aplicarea acesteia.

(2) Compania investiţională poate obţine avizul prealabil de constituire cu condiţia aprobării şi prezentării la Comisia Naţională a actelor de constituire, selectării societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor, în caz dacă compania investiţională nu se va autoadministra, a depozitarului, elaborării proiectului prospectului de emisiune şi a politicii investiţionale.

(3) Un fond de investiţii, după selectarea societăţii de administrare fiduciară, poate obţine avizul prealabil de constituire cu condiţia aprobării regulilor fondului de investiţii (în continuare – regulile fondului), selectării şi contractării depozitarului, elaborării şi aprobării prospectului de emisiune şi a politicii investiţionale.

(4) Actele de constituire sau regulile fondului se avizează în prealabil de către Comisia Naţională. Toate modificările şi completările la documentele indicate se operează cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale.

(5) Actele de constituire sau regulile fondului determină cel puţin următoarele:

a) modalităţile de emitere, vînzare, răscumpărare şi anulare a acţiunilor sau a unităţilor de fond;

b) modalitatea de calcul al valorii activului net şi activului net unitar;

c) obligaţiile societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor, ale depozitarului şi răspunderea acestora în faţa investitorilor;

d) condiţiile de reziliere a contractului cu societatea de administrare fiduciară a investiţiilor, cu depozitarul, regulile pentru asigurarea protecţiei investitorilor în astfel de situaţii;

e) taxele de administrare percepute de societatea de administrare fiduciară a investiţiilor şi cheltuielile pe care aceasta este împuternicită să le efectueze pentru OPCVM, precum şi metodele de calcul al acestora;

f) modalitatea şi organul de presă pentru informarea deţinătorilor de acţiuni sau de unităţi de fond.

(6) OPCVM nu obţine de la Comisia Naţională avizul prealabil de constituire dacă persoanele cu funcţii de răspundere din cadrul lui, precum şi din cadrul societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor şi a depozitarului nu au o reputaţie bună, nu au calificare, studii şi nu corespund cerinţelor faţă de persoanele cu funcţii de răspundere, stabilite de Comisia Naţională prin actele sale normative.

(7) Cel puţin 2 persoane cu funcţii de răspundere din cadrul companiei investiţionale care se autoadministrează şi al societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor sînt supuse condiţiilor stipulate la alin. (6).

(8) Persoanele cu funcţii de răspundere ale unui OPCVM vor fi numite cu acordul prealabil al Comisiei Naţionale.

(9) Termenul de eliberare a avizului prealabil pentru constituirea şi înregistrarea actelor unui OPCVM sau pentru înregistrarea ofertei publice de acţiuni sau de unităţi de fond este de cel mult 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererilor respective, însoţite de toate actele necesare, în conformitate cu prevederile actului normativ al Comisiei Naţionale. În cazul respingerii cererii, Comisia Naţională emite în scris o decizie motivată ce poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ.

Art 90 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului