Articolul 2 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Subiecţii prezentei legi

(1) Prezenta lege se aplică persoanelor fizice şi juridice din Republica Moldova, persoanelor fizice şi juridice străine şi apatrizilor care prestează servicii ori desfăşoară activităţi pe piaţa de capital sau care deţin ori intenţionează să deţină instrumente financiare emise de emitenţi din Republica Moldova.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică băncilor comerciale care desfăşoară servicii şi activităţi de investiţii, cu excepţiile prevăzute de prezenta lege.

(3) Băncile comerciale prestează servicii de investiţii şi desfăşoară activităţi de investiţii în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu actele normative privind activitatea băncilor.

(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică sistemelor de clearing şi decontare în tranzacţii cu instrumente ale pieţei monetare şi valori mobiliare de stat efectuate în afara pieţei reglementate şi/sau în afara sistemului multilateral de tranzacţionare, precum şi sistemelor de clearing şi decontare autorizate de Banca Naţională a Moldovei, care vizează băncile.

(5) - abrogat.

(6) Prevederile capitolului III nu se aplică organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare.

Art 2 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului