Articolul 115 din Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova. Protecţia drepturilor investitorilor

(1) În vederea protejării intereselor investitorilor, companiile investiţionale care se autoadministrează şi societăţile de administrare fiduciară a investiţiilor care acţionează în numele unui OPCVM pot suspenda temporar răscumpărarea acţiunilor şi a unităţilor de fond, cu respectarea prevederilor regulilor fondului, ale actului de constituire şi cu acordul Comisiei Naţionale.

(2) Pentru protecţia interesului public şi a investitorilor, Comisia Naţională poate decide suspendarea temporară sau limitarea emisiunii şi/sau răscumpărarea acţiunilor şi a unităţilor de fond ale unui OPCVM.

(3) Actul de suspendare specifică termenele şi motivul suspendării. Suspendarea poate fi prelungită şi după expirarea termenului stabilit iniţial în cazul în care motivele suspendării se menţin.

(4) În situaţiile menţionate la alin. (1), OPCVM comunică, fără întîrziere, decizia sa Comisiei Naţionale în vederea obţinerii acordului.

(5) În cazul în care influenţa exercitată de către deţinătorii de participaţiune calificată, membrii consiliului de administraţie, conducătorii sau personalul compartimentului de control intern al societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor sau al companiei investiţionale care se autoadministrează riscă să prejudicieze administrarea unui OPCVM, Comisia Naţională adoptă măsuri pentru suspendarea activităţii sau retragerea licenţei societăţii de administrare fiduciară a investiţiilor sau a companiei investiţionale care se autoadministrează.

(6) În cazul în care OPCVM de tip „master” suspendă temporar răscumpărarea sau subscrierea acţiunilor sau a unităţilor sale de fond, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea Comisiei Naţionale sau a altei autorităţi competente, fiecare dintre OPCVM ale sale de tip „feeder” are dreptul să suspende răscumpărarea ori subscrierea acţiunilor sau unităţilor sale de fond în aceeaşi perioadă ca şi OPCVM de tip „master”.

Art 115 Legea Privind piaţa de capital în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №171 din 11.11.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului