Articolul 164-2 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Obligaţiile brokerului vamal

În cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport, brokerul vamal are următoarele obligaţii:

a) să declare mărfurile şi/sau mijloacele de transport conform procedurii stabilite de legislaţia vamală;

b) să asigure completarea corectă a documentelor vamale în conformitate cu legislaţia vamală şi a celor stabilite prin legislaţia în alte domenii;

c) să prezinte, la cererea colaboratorului vamal, documente sau alte date suplimentare necesare pentru vămuire;

d) să asigure depunerea declaraţiei vamale şi a altor acte stabilite prin legislaţia în alte domenii la biroul vamal competent, prin utilizarea sistemului informatic vamal;

e) să verifice autenticitatea documentelor şi a datelor primite de la persoana pe care o reprezintă, în dependenţă de tipul de reprezentare;

f) să prezinte, la cererea colaboratorului vamal, mărfurile şi/sau mijloacele de transport supuse declarării şi/sau controlului vamal;

g) să asiste, la cererea organului vamal, la vămuirea mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport;

h) să determine, conform legislaţiei, valoarea în vamă a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport declarate, precum şi codurile mărfurilor declarate conform Nomenclaturii combinate a mărfurilor;

i) să răspundă solidar cu plătitorul vamal de achitarea drepturilor de import în termenele prevăzute de legislaţie şi să achite cuantumul drepturilor de import cuvenite bugetului de stat, în cazul în care această plată nu a fost efectuată de către titularul operaţiunii;

j) să garanteze achitarea drepturilor de import în cazul depozitării provizorii a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport la depozitul său provizoriu, precum şi în cazurile stipulate în contractul încheiat cu persoana pe care o reprezintă;

k) să organizeze şi să ţină evidenţa operaţiunilor derulate, a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport depozitate provizoriu în depozitele pe care le deţine;

l) să respecte confidenţialitatea informaţiilor şi a datelor obţinute care constituie secret de stat, secret comercial, bancar sau alt secret protejat de lege, care nu sînt destinate publicităţii;

m) să elibereze persoanelor pe care le reprezintă documente justificative, în conformitate cu legislaţia în vigoare, care să confirme prestarea serviciilor;

n) să respecte condiţiile de folosire şi dispunere a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport în privinţa cărora vămuirea nu este finisată, pînă la punerea în liberă circulaţie sau eliberarea condiţionată a mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport în conformitate cu destinaţia vamală aleasă;

o) să preleveze, cu permisiunea organului vamal, din cont propriu şi pînă la depunerea declaraţiei vamale, probe şi mostre de mărfuri pentru efectuarea cercetării (expertizei) ori să asigure efectuarea acestei cercetări (expertize) în conformitate cu legislaţia vamală;

p) să păstreze toate documentele referitoare la operaţiunile efectuate în termenul stabilit de legislaţie;

q) să prezinte organelor vamale, la solicitarea acestora, orice informaţie privind operaţiunile vamale derulate;

r) să furnizeze organelor vamale informaţia deţinută cu privire la orice încălcare a prevederilor vamale şi fiscale.

Art 164-2 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului