Articolul 66 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Tratamentul tarifar preferenţial

(1) În cazul cînd, la data plasării sub regimul vamal de transformare sub control vamal, mărfurile de import îndeplineau condiţiile unui tratament tarifar preferenţial şi cînd acest tratament este aplicabil şi produselor identice cu produsele transformate la momentul punerii în liberă circulaţie, drepturile de import aferente produselor transformate se calculează pe baza taxei aplicabile tratamentului respectiv.

(2) Dacă, la data plasării sub regimul vamal de transformare sub control vamal, mărfurile de import îndeplineau condiţiile unui tratament tarifar preferenţial, dar în limita unor contingente tarifare sau plafoane tarifare, aplicarea taxei specificate la alin.(1) cu privire la produsele transformate este, în plus, supusă condiţiei ca respectivul tratament tarifar preferenţial să fie aplicabil mărfurilor de import şi la data acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie a produselor transformate. În acest caz, compararea se va face cu contingentele prevăzute pentru mărfurile de import, existente la data acceptării declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie a produselor transformate, şi nu cu contingentele stabilite pentru mărfuri identice cu cele transformate.

Art 66 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului