Articolul 304 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Condiţiile şi măsurile de intervenţie ale organului vamal

(1) În baza cererii de intervenţie acceptate, organul vamal emite o decizie de reţinere a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau suspendă operaţiunea de vămuire, notificînd în scris despre aceasta, potrivit modelului stabilit de Guvern, atît titularul de drept, cît şi declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor. Despre măsurile întreprinse organul vamal informează imediat Serviciul Vamal în modul stabilit.

(2) În cazul în care organul vamal a reţinut mărfuri susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală şi/sau a suspendat operaţiunea de vămuire, mărfurile pot fi distruse fără a se urma procedura stabilită la alin.(7), dacă sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) titularul de drept informează în scris organul vamal, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la alin.(1) sau de 3 zile lucrătoare în cazul mărfurilor perisabile, că mărfurile reţinute aduc atingere unui drept de proprietate intelectuală;

b) titularul de drept depune la organul vamal, în termenul prevăzut la lit. a), acordul scris al declarantului/destinatarului/proprietarului mărfurilor privitor la faptul că abandonează aceste mărfuri în vederea distrugerii; acest acord poate fi prezentat organului vamal direct de către declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor; condiţia în cauză se consideră a fi îndeplinită atunci cînd declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor nu a contestat în scris în termenul stabilit în mod expres reţinerea şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire ori distrugerea mărfurilor;

c) organul vamal prelevă în mod obligatoriu mostre ale mărfurilor care urmează a fi distruse, conform reglementărilor vamale, pentru a fi păstrate în vederea constituirii de probe în instanţă, după caz;

d) distrugerea se efectuează pe cheltuiala şi sub responsabilitatea titularului de drept, dacă legislaţia nu prevede altfel.

(3) Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data reţinerii mărfurilor, declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor contestă măsurile de reţinere a mărfurilor şi/sau suspendarea operaţiunii de vămuire ori se opune distrugerii mărfurilor, se aplică procedura prevăzută la alin. (7).

(4) Pentru a constata că s-a adus atingere unui drept de proprietate intelectuală, organul vamal comunică titularului de drept, la cererea scrisă a acestuia, numele şi adresa declarantului/deţinătorului/proprietarului de mărfuri, ţara de origine şi de expediţie a mărfurilor susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, dacă organul vamal deţine astfel de informaţii.

(5) Titularul dreptului de proprietate intelectuală care primeşte informaţiile prevăzute la alin.(4) nu le poate utiliza decît în scopul aplicării prevederilor alin.(2). Utilizarea unor astfel de informaţii în alte scopuri decît cele prevăzute expres atrage răspunderea titularului şi anularea intervenţiei organului vamal.

(5-1) Pentru mărfurile care sînt susceptibile de a încălca un drept de proprietate intelectuală, declarantul depune o declaraţie vamală de antrepozit vamal sau o declaraţie sumară pentru plasarea acestora în depozit provizoriu, pe cheltuiala acestuia. Din momentul în care organul vamal primeşte notificarea că produsele reţinute sînt contrafăcute, toate cheltuielile aferente depozitării mărfurilor sînt suportate de către titularul de drept.

(6) Organul vamal poate permite părţilor să examineze mărfurile reţinute şi/sau a căror vămuire este suspendată, precum şi să preleve mostre în vederea stabilirii, prin analize sau testări, dacă mărfurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală. Dacă mostrele nu sînt distruse ca urmare a analizei, titularul de drept le va returna, pe cît posibil înainte de eliberarea mărfurilor şi/sau de acordarea liberului de vamă. Cheltuielile şi responsabilităţile aferente analizei acestor mostre sînt suportate de titularul de drept.

(7) Dacă, în termen de 10 zile lucrătoare, titularul de drept nu acţionează în judecată declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor şi dacă dispoziţiile alin.(2) şi (3) nu sînt aplicabile, organul vamal dispune eliberarea mărfurilor şi/sau acordarea liberului de vamă, cu condiţia îndeplinirii celorlalte prevederi legale. Termenul de 10 zile lucrătoare curge de la data în care titularul de drept a primit de la organul vamal copia contestării măsurii de reţinere a mărfurilor şi/sau suspendării operaţiunii de vămuire, depusă de către declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor.

(8) În cazuri întemeiate, la cererea scrisă a titularului de drept, Serviciul Vamal poate prelungi cu cel mult 10 zile lucrătoare termenul prevăzut la alin. (2) lit. a) iar în cazurile mărfurilor uşor alterabile perioada de 3 zile lucrătoare, la care se face referire la alin. (2) lit. a), nu poate fi prelungită.

(9) În cazul în care acţionează în judecată declarantul/destinatarul/proprietarul mărfurilor, titularul dreptului de proprietate intelectuală informează imediat organul vamal despre măsurile adoptate, iar organul vamal reţine mărfurile pînă la data la care hotărîrea judecătorească rămîne definitivă şi irevocabilă.

(10) Titularul dreptului de proprietate intelectuală este obligat, în termen de 15 zile de la încetarea protecţiei dreptului de proprietate intelectuală, precum şi în cazul altor schimbări aferente ce se produc pe teritoriul Republicii Moldova, să înştiinţeze despre aceasta Serviciul Vamal. În caz contrar, titularul va suporta toate consecinţele care vor deriva din inacţiunile lui, purtînd răspundere faţă de persoanele implicate.

Art 304 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului