Articolul 186-1 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Procedura de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal

(1) Procedura de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal include următoarele etape succesive:

a) identificarea de către organul vamal a obiectului și a obiectivului colaborării;

b) elaborarea și aprobarea caietului de sarcini de către organul vamal, care include descrierea obiectului colaborării, condițiile de realizare a colaborării, principalele clauze ale contractului de colaborare;

c) avizarea documentelor necesare de către Serviciul Vamal;

d) desemnarea de către organul vamal a membrilor comisiei de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal;

e) publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a unui comunicat informativ privind desfășurarea concursului de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal, valabil pînă la 30 de zile calendaristice calculate din ziua publicării;

f) publicarea pe pagina web oficială a Serviciului Vamal a documentației necesare desfășurării concursului de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal;

g) primirea și examinarea ofertelor;

h) adoptarea deciziei privind desemnarea agentului economic partener la crearea zonei de control vamal sau respingerea tuturor ofertelor primite.

(2) După desemnarea celei mai bune oferte, comisia de selectare a agentului economic partener la crearea zonei de control vamal va elabora proiectul contractului de colaborare și îl va negocia cu agentul economic partener desemnat.

(3) Formularele actelor necesare inițierii, derulării și încheierii procedurii de selectare sînt stabilite de Serviciul Vamal.

Art 186-1 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului