Articolul 164 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea brokerului vamal

(1) Brokerul vamal este în drept să efectueze orice operaţiuni de mediere în domeniul vamal.

(2) În cazul efectuării vămuirii, brokerul vamal îndeplineşte toate cerinţele şi condiţiile legale.

(3) Drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea brokerului vamal prevăzute de lege nu pot fi limitate de contractul încheiat între broker şi persoana pe care o reprezintă. Brokerul vamal răspunde în faţa organelor vamale pentru acţiunile proprii și, în funcţie de tipul reprezentării, pentru acţiunile persoanei pe care o reprezintă.

(4) Brokerul vamal poartă răspundere, în condiţiile prezentului cod, pentru încălcarea legislaţiei în vigoare în cazul în care nu va demonstra că încălcarea se datorează culpei persoanei pe care o reprezintă.

(5) Brokerul vamal nu este responsabil pentru:

a) nerespectarea condiţiilor destinaţiei vamale alese de către persoana care trece mărfuri şi/sau mijloace de transport;

b) nerespectarea regulilor de marcare a mărfurilor cu timbru de acciz;

c) efectuarea operaţiunilor valutare legate de trecerea mărfurilor şi/sau mijloacelor de transport peste frontiera vamală a Republicii Moldova;

d) alte acţiuni care nu pot fi puse în culpa lui.

Art 164 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului