Articolul 305-1 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova. Procedura pentru distrugerea mărfurilor care fac obiectul unor livrări mici

(1) Prezentul articol se aplică mărfurilor în cazul în care sînt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

a) mărfurile sînt susceptibile a fi mărfuri contrafăcute sau piratate;

b) mărfurile nu sînt produse perisabile;

c) mărfurile sînt vizate de o decizie de acceptare a unei cereri;

d) titularul deciziei a solicitat în cerere utilizarea procedurii prevăzute la prezentul articol;

e) mărfurile sînt transportate în livrări mici.

(2) În cazul aplicării procedurii prevăzute la prezentul articol, nu se aplică articolul 304 alineatele (1) şi (6).

(3) Organul vamal notifică declarantul sau deţinătorul/proprietarul mărfurilor cu privire la suspendarea acordării liberului de vamă pentru mărfuri sau la reţinerea acestora în termen de o zi lucrătoare de la data suspendării acordării liberului de vamă pentru mărfuri sau de la data reţinerii acestora. Notificarea privind suspendarea acordării liberului de vamă sau privind reţinerea mărfurilor include următoarele informaţii:

a) intenţia organului vamal de a distruge mărfurile;

b) drepturile declarantului/deţinătorului/proprietarului mărfurilor în conformitate cu alineatele (4), (5) şi (6).

(4) Declarantul/ deţinătorul/proprietarul mărfurilor are posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere în termen de 10 zile lucrătoare de la data notificării suspendării acordării liberului de vamă pentru mărfuri sau de la data reţinerii acestora.

(5) Mărfurile în cauză pot fi distruse în cazul în care, în termen de 10 zile lucrătoare de la data notificării suspendării acordării liberului de vamă pentru mărfuri sau de la data reţinerii acestora, declarantul/deţinătorul/proprietarul mărfurilor a confirmat organului vamal acordul său privind distrugerea mărfurilor.

(6) În cazul în care declarantul/deţinătorul/proprietarul mărfurilor nu a confirmat acordul său cu privire la distrugerea mărfurilor, nici nu a notificat dezacordul său în acest sens organului vamal, în termenul prevăzut la alineatul (5), organul vamal poate considera că declarantul/deţinătorul mărfurilor a confirmat acordul său cu privire la distrugerea mărfurilor.

(7) Prin derogare de la art.100, distrugerea mărfurilor susceptibile a fi mărfuri contrafăcute sau piratate se desfăşoară sub control vamal, în baza unui act de distrugere conform modelului stabilit de Serviciul Vamal. La cerere, organul vamal furnizează titularului deciziei informaţii cu privire la cantitatea reală sau estimată de mărfuri distruse şi natura acestora.

(8) În situaţia în care declarantul/ deţinătorul/proprietarul mărfurilor contestă măsurile de suspendare a acordării liberului de vamă sau de reţinere a mărfurilor, organul vamal notifică imediat titularului deciziei cantitatea de mărfuri şi natura acestora, inclusiv imaginile respectivelor mărfuri, după caz. De asemenea, organul vamal informează titularul deciziei, la cerere şi dacă le sînt cunoscute, cu privire la numele şi adresa destinatarului, expeditorului şi declarantului sau deţinătorului mărfurilor, precum şi cu privire la regimul vamal şi originea, provenienţa şi destinaţia mărfurilor a căror acordare a liberului de vamă a fost suspendată sau care au fost reţinute.

(9) În cazul în care titularul deciziei, în termen de 10 zile lucrătoare de la data recepţionării notificării prevăzute la alin.(8), a acţionat în judecată declarantul/ deţinătorul/proprietarul mărfurilor, organul vamal reţine mărfurile pînă la data la care hotărîrea judecătorească rămîne definitivă.

(10) Organul vamal acordă liberul de vamă mărfurilor, imediat după încheierea tuturor formalităţilor vamale, în cazul în care nu a primit informaţii din partea titularului deciziei în legătură cu iniţierea unei proceduri de stabilire a încălcării unui drept de proprietate intelectuală în termen de 10 zile lucrătoare de la momentul recepţionării notificării prevăzute la alin.(8).

Art 305-1 Codul vamal al Republicii Moldova* în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1149 din 20.07.2000

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului